Asociația Prematurilor a fost premiată la Summitul Internațional al Organizațiilor de Părinți organizat de EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), la Munchen. Astfel, în perioada 24-27 ianuarie 2020, ONG-ul a reprezentat România în Germania la cel mai important eveniment pe tema îngrijirii nou-născuților, la nivel mondial, unde au fost prezenți peste 100 de participanți din peste 34 de țări.

Asociația Prematurilor a primit premiul pentru punerea în aplicare în maternitățile din România a practicilor speciale de îngrijire a prematurilor și pentru proiectele dedicate prematurilor și familiilor cu prematuri, unice în țara noastră și oferite în regim gratuit pentru beneficiari.

 

Suntem bucuroși să primim acest premiu, această recunoaștere internațională din partea prestigioasei organizații EFCNI. Este un premiu pentru mulți ani de activitate și angajament față de cauzele prematuritatii, implicare socială și filantropie. Dedicăm acest premiu partenerilor noștri, care au încredere în noi și în proiectele noastre, cadrelor medicale de la neonatologie și familiilor cu prematuri din România. Acest premiu ne onoreaza si ne motiveaza sa dezvoltam proiecte la nivel national. ” – Diana Gămulescu, Președinte Asociația Prematurilor.

În cadrul Summitul Internațional au avut loc prezentări științifice, proiecte de succes dedicate prematurității la nivel global, studii sociologice despre prematuritate, efecte pe termen lung pentru foștii prematuri și părinții acestora.

Asociația Prematurilor a fost singura organizație din România invitată prezinte unul dintre proiectele sale de impact și modul cum aceasta a sprijinit 1000 de familii din întreagă țară prin Centrul de Prematuritate

 

 

 

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.

 

Contact:

Diana Gămulescu

Președinte Asociaţia Prematurilor

Email: diana.gamulescu@asociatiaprematurilor.ro

Telefon: 0737 933 511

Website: www.asociatiaprematurilor.ro

Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaprematurilor

Blog: www.dianagamulescu.ro