Bucuresti, 18 februarie 2020

Asociația Prematurilor continua proiectele dedicate bebelusilor prematuri si cadrelor medicale de la neonatologie, asa cum a obisnuit pana acum si a reusit sa doneze un simulator portabil in marime naturala, sub forma unui bebelus prematur de 25 de saptamani la maternitatea Prof. Dr. Panait Sarbu din capitala, sectia de neonatologie. Simulatorul poate fi folosit ca si suport didactic in formarea si dezvoltarea profesionala continua atat a medicilor specialisti/rezidenti, cat si a asistentelor de terapie intensiva neonatala. Pe acest simulator vor putea lucra zilnic actualii medici de la terapie intensiva neonatala, dar si viitoarele cadre medicale care vor putea sustine examenele de specialitate si primariat.

De curand a avut loc si prima sesiune de formare la care au participat peste 45 de cadre medicale care au fost extrem de incantate de manevrele pe care au putut sa le exerseze pe un manechin anatomic care reda cu fidelitate problematicile unui prematur atat de mic. Pe parcursul a 2 zile au fost facute scenarii pentru interventia de urgenta” Diana Gamulescu- Presedinte Asociatia Prematurilor.

Simulatorul detine repere anatomice identice cu ale unui bebelus nascut prematur la 25 de saptamani. Este un echipament medical indispensabil in unitatile de neonatologie din tara. Versiunea donata este foarte moderna, foloseste tehnologie de ultima generatie. A fost programat sa redea functii complexe, inclusiv pe cea cardio-respiratorie (care este  vitala pentru supravietuirea prematurilor). Pe el se pot face simulari de punctii, transfuzii, se poate conecta la monitor, se poate intuba etc.

Este fabulous pentru studenti, medici rezidenti dar si pentru formarea continua a medicilor specialisti si primari. Simularea reanimarii neonatale creste calitatea actului medical in fata unei urgente reale in practica de zi cu zi“ Dr. Ioana Rosca – medic primar, sef sectie Neonatologie Prof. Dr. Panait Sarbu, Bucuresti.

Asociatia Prematurilor isi propune dotarea a cat mai multe maternitati cu astfel de simulatoare care sa sprijine procesul de invatare continua la niste standarde inalte, iar toti cei care doresc sa contribuie la schimbarea viitorului copiilor nascuti prematuri alaturi de Asociatia Prematurilor, pot face donații direct în contul: RO68BTRLRONCRT0411176001, cu mențiunea “donație simulator”.

Echipamentul medical de ultima generatie a putut fi achizitionat prin sprijinul oferit de compania Henkel Romania.

#HenkelRomania #donatie #simulator #echipamentepentruviitor #AsociatiaPrematurilor

 

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România.

In ianuarie 2020, Asociatia Prematurilor a fost premiata in Germania, de catre EFCNI, pentru implicarea in proiecte de filantropie si pentru rezultatele obtinute in Romania in cauza prematuritatii.

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii. www.asociatiaprematurilor.ro; www.efcni.org