Bucuresti, 30 iunie 2021

Asociația Prematurilor continua proiectele dedicate bebelusilor prematuri si cadrelor medicale de la neonatologie, asa cum a obisnuit pana acum si a donat recent un ANALIZOR DE HEMATOLOGIE, la maternitatea Cantacuzino, sectia de neonatologie, din capitala. Valoarea donatiei depaseste 10.000 euro.

Echipamentul medical este de ultima generatie si se adresează oricarei unitati medicale ce efectueaza probe de hemoleucograma fiind compact, silenţios, economic şi cu o interfata intuitiva.

Noul aparat de hemograma donat de Asociatia Prematurilor ne ajuta foarte mult in activitatea de zi cu zi si cu ajutorul lui putem lucra hemoleucograma si proteina C reactiva (analize de baza in monitorizarea nou-nascutilor) dintr-o cantitate minima de sange (doar 3-4 picaturi). Acest lucru este extrem de util in special pt bebelusii prematuri cu greutate mica si foarte mica la nastere (sub 1000 de grame) scazand astfel numarul de recoltari si implicit riscurile asociate.” – Amalia Stanescu – sef sectie terapie neonatala Spitalul clinic Dr.Ioan Cantacuzino

Pe acest aparat vor putea lucra zilnic actualii medici de la terapie intensiva neonatala cu rapiditate si acuratete in obtinerea probelor.

Recent a avut loc si sesiunea de training, la care au participat peste 15 cadre medicale de la maternitatea Cantacuzino.  Acestia au fost foarte incantati de functiile aparatului, usurinta de a lucra, rezultatele extrem de rapide ce pot fi obtinute pe acest aparat si cantitatea foarte mica de sange utilizata.

Suntem incantati ca printr-o singura intepatura se pot face analize complexe in cateva secunde, cu mai putina trauma si suferinta pentru nou-nascutii cu probleme la nastere si prematurilor. Pentru noi, ca asociatie de pacienti, este extrem de importanta calitatea actului de ingrijire a nou-nascutilor. Multumim sponsorilor care au contribuit la aceasta achizitie importanta si echipei medicale care pune inima si pretuieste fiecare detaliu, ca si noi, Diana Gamulescu, Fondator Asociatia Prematurilor

Actiunea a fost posibila prin implicarea companiei Tecnic Consulting Engineering, dar si a altor donatori.

Asociatia Prematurilor isi propune ca pana la finalul anului 2021 sa contribuie la cresterea gradului de tratare si imbunatatirea calitatii serviciilor medicale neonatale in cat mai multe maternitati din Romania, cu aparatura performanta si formare medicala pentru ingrijirea bebelusilor prematuri de la neonatologie.

ONG-UL a donat in ultimii 2 ani echipamente in valoare de peste 200.000 de euro.

Cei care doresc sa sprijine activitatile ONG-ului, pot face donații direct în contul: RO68BTRLRONCRT0411176001, cu mențiunea “donație neonatologie”.

#donatie #echipamentepentruviitor #AsociatiaPrematurilor

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România. Asociatia Prematurilor este singurul ONG din România acreditat pe prematuritate în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.

Organizația deruleaza programe caritabile de donații în maternități, de educație continuă pentru cadrele medicale, susține ateliere si webbinarii pentru familiile cu prematuri, proiecte de prevenție a nașterii premature, susține financiar cazurile sociale de familii cu prematuri.

Recent, Comitetul Economic și Social European (CESE) a acordat Premiul pentru Solidaritate Civilă Asociației Prematurilor pentru proiectul prin care s-au donat echipamente și aparate de protecție secțiilor de neonatologie din România. În ianuarie 2020, Asociația Prematurilor a fost premiată în Germania, de către EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), pentru implicarea în proiecte de filantropie și pentru rezultatele obținute în România în cauza prematurității.

www.asociatiaprematurilor.ro;