Bucuresti, 17 octombrie 2019

Caravana pentru control gravide si mame aflate in risc, care a debutat pe 2 septembrie 2019, a vizitat pana acum 7 localitati: Clejani judetul Giurgiu, Barbulesti si Tandarei judetul Ialomita, Naturelu judetul Teleorman, Spanțov și Gălbinași județul Calarasi si Piteasca, judetul Ilfov.

In total au fost 68 de gravide, din comunitati defavorizate, care au beneficiat de control al sarcinii si ecografie de specialitate, in functie de gradul de graviditate in care se aflau.

Limitele de varsta pentru beneficiarele caravanei au fost 15 si 38 de ani, cu o medie in jur de 23-24 de ani, dar care se aflau deja la a 3-a sau a 4-a sarcina.

70% din gravidele consultate se aflau la prima ecografie, chiar daca nu erau la prima sarcina. Recordurile absolute au fost:

  • Gravida de 31 de ani care era deja bunica
  • Gravida de 34 de ani, aflata la a 8-a sarcina, bunica de 3 nepoti deja
  • Femei care au nascut primul copil la 13-14 ani
  • Gravide de 16 ani aflate la a doua sarcina

80% din gravidele beneficiare ale proiectului au abandonat scoala inainte sa finalizeze ciclul gimnazial, multe dintre ele fiind chiar analfabete, aveau nevoie de sprijin pentru a intelege ce scrie in fisa medicala sau pe rezultatul ecografiei.

In localitatile cu comunitati mai mari de romi primaria locala avea angajat si un mediator sanitar sau un asistent comunitar, care ajuta la integrarea familiilor in comunitate si ii inscriau la medicul de familie, incurajau inscrierea copiilor la gradinita si scoala, le explicau importanta vaccinarii si vizitau nou-nascutii acasa. Pentru noi au fost un real sprijin, pentru ca acesti mediatori si asistenti comunitari cunoasteau exact situatia gravidelor din comunitatile lor, care erau nedispensarizate si chiar daca nu erau inscrise la medic.

Consultatiile s-au desfasurat in cabinetele medicale sau dispensarele din localitati, cu ajutorul medicilor de familie si al primariilor care ne-au pus la dispozitie spatiile administrate de ei.

“Impactul pe care il avem cu acest proiect este ca le facem pe viitoarele mame sa constientizeze faptul ca este important sa-si urmareasca sarcina si sa mearga la controale regulate. De asemenea, cu ajutorul mediatorilor sanitari, se inscriu la medicul de familie si primesc sfaturi despre unde ar trebui sa nasca, in functie de gradul de risc. “ Adina Clapa, Coordonator Proiect.

Gravidele afla astfel, pentru prima data, daca copilul este bine, in parametri, cand este preconizata nasterea, sexul copilului si daca exista riscul de nastere prematura.

Asociatia Prematurilor a dat startul Caravanei pentru Monitorizarea Gravidelor si a Mamelor cu risc, cu sprijinul finantarii oferite de Kaufland Romania prin programul In Stare de Bine si implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Caravana va continua in alte 3 comunitati, apoi se vor relua vizitele in cele 10 localitati selectate in cadrul proiectului, pentru a monitoriza atent evolutia sarcinilor.

Despre proiect

Odata cu deplasarea in mediul rural a acestei caravane dotata cu toate echipamentele necesare in monitorizarea sarcinii si cu personal medical de specialitate, femeile care inregistreaza sarcini cu risc vor primi tratamentul medical necesar. Ecograful achizitionat pentru derularea proiectului este dotat cu sonda abdominala si vaginala, ceea ce permite atat depistarea sarcinilor cu risc de prematuritate, cat si eventuale malformatii ale fatului.

Aproximativ 18.000 de copii se nasc in Romania inainte de termen, unul la fiecare 30 de minute.

Proiectul vizeaza cresterea sansei la viata si sanatate pentru copiii din localitatile rurale defavorizate din judetele mentionate printr-o interventie care tinteste principalele cauze ale mortalitatii infantile:

  • lipsa de acces a mamelor din mediul rural la servicii medicale de monitorizare a sarcinii,
  • lipsa de informare cu privire la ingrijirea in sarcina si ingrijirea nou-nascutului,
  • nasterea prematura si deficientele sistemului sanitar romanesc care nu are la acest moment capacitatea de a prelua toate cazurile de nou-nascuti aflati in risc.

Conform datelor Centrului National pentru Statistica si Informatica in Sanatatea Publica cu privire la mortalitatea infantila la nivelul anului 2017, 1360 de nou-nascuti au murit in Romania inainte de a implini varsta de 1 an. Din totalul acestora, doar in 129 din cazuri (9.5%), mamele au beneficiat de toate controalele pe perioada sarcinii. In cazul a 285 mame (22%), au fost efectuate mai putin de 4 controale, iar alte 358 femei (26.3%), nu au fost consultate niciodata de un medic pe perioada sarcinii.

Desi studiul releva ca majoritatea deceselor au avut loc in spital, in lipsa monitorizarii sarcinilor, maternitatile nu pot sa modifice aceasta situatie decat in mica masura. In plus, prematuritatea s-a dovedit un diagnostic favorizant pentru 32% din copiii care nu au spravietuit primului an de viata.

#preventie #caravanagravide #prematuritate #AsociatiaPrematurilor #implicareafacediferenta #instaredebine #kaufland #fdsc

www.instaredebine.ro

www.asociatiaprematurilor.ro

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România.

Asociatia Prematurilor este singurul ONG din România pe prematuritate acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.

Contact: Diana Gămulescu, Președinte Asociaţia Prematurilor

Email: diana.gamulescu@asociatiaprematurilor.ro

Telefon: 0737 933 511

Website: www.asociatiaprematurilor.ro

Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaprematurilor