Numele meu este Izabella Suson si sunt mama unui băiețel născut prematur. Va las aici povestea micului nostru luptător născut la 26 de săptămâni.

Eu și soțul meu am devenit părinți pentru prima data in anul 2018, părinții unui băiețel pe nume Eric, născut la termen la 3950 grame. În iarna anului 2021 am decis ca mai dorim un copil. Am rămas însărcinată in luna iulie a anului 2022, si aici a inceput povestea noastra, povestea micului Saul. La primul control medicul a confirmat sarcina si am mers lunar la control, conform indicatiilor.

Sarcina a decurs perfect normal si fără probleme, însă in data de 13 decembrie am avut o hemoragie vaginala si drept urmare m-am îndreptat de îndată spre camera de urgențe Dej. Am fost consultată chiar de medicul meu ginecolog, acesta constatând faptul că am colul uterin scurtat. In acel moment eram însărcinată  in 22 de săptămâni.

Am fost spitalizată până a doua zi pentru monitorizare. Analizele de sânge nu au evidențiat probleme, contracții si dureri nu aveam si drept urmate am fost trimisa acasa cu restrictii de deplasare si odihna. Urma sa merg la control in data de 9 ianuarie.

Am respectat indicatiile medicului meu exact asa cum le-am primit. Dupa cateva zile am inceput sa am scurgeri vaginale frecvente. Mi s-a spus ca este un efect al progesteronului intravaginal, însă in data de 5 ianuarie simțind faptul ca ceva nu este in regula, m-am îndreptat către camera de gardă. Acolo medicul de gardă m-a consultat și mi-a zis: colul uterin era scurtat aproape de tot si urma sa se deschida.

Eram însărcinată in 25 de saptamâni in acel moment. Doamna Doctor mi-a zis exact așa: vă trimit de urgență la Cluj Napoca la Ginecologie 1. Riscul de naștere prematură este foarte mare iar acolo copilul dumneavoastra are cele mai mare șanse de supraviețuire.

Am fost in stare de șoc! În momentul în care a intrat soțul meu în camera unde așteptam ambulanța am izbucnit în plâns. Mi s-a administrat prima doza de Dexametazonă pentru dezvoltarea plămânilor micuțului si mi-au pus perfuzie cu gynipral pentru a opri eventualele contracții.

În seara de 5 ianuarie, la scurt timp după consultul de la Dej, am ajuns la Clinica Ginecologie 1 Cluj. Acolo am fost reevaluată, colul uterin care în mod normal măsoară în medie 30 mm, la mine măsura 7 mm și prezenta funelare. Am fost internată și prezentată cu niște lucruri foarte dureroase: risc ridicat de naștere prematură.

Copilul fiind la 25 de săptămăni gestaționale, șansele de supravietuire erau foarte mici. Am fost dusă în salon cu restricție toată la pat. Am primit cea de a doua doza de dexametazonă și gynipral. Aveam voie sa mă ridic doar pentru lucruri strict necesare iar timpul în care stateam in picioare trebuia sa fie cât mai scurt.

Cred ca am apucat sa prind 2-3 vizite, atât am apucat sa îmi văd soțul si băiatul mai mare, căci au urmat restrictii dure din cauza gripei. Eram izolată la pat și nici măcar vizite nu mai puteam primi.

Dupa cateva zile am fost dusă din nou la ecograf, colul era la fel iar prognoza era ceva mai buna, aveam sanșe sa duc sarcina mai departe cateva săptămâni. Dar în data de 11 ianuarie, stând în pat, am simtiț un șuvoi de lichid între picioare. Nu eram sigură, așa că am mers la baie dar cand m-am întors la patul meu am știut: mi s-a rupt apa! Am chemat asistentele, am fost dusă la consult.

Nu o sa uit niciodata cuvintele care au urmat: S-au rupt membranele, e pelviană ! Trebuie să efectuăm cezariană de urgentă.

M-au asezat pe caruciorul cu rotile si urma să fiu dusă la operație. Mi-am sunat soțul plangând, nu am apucat să zic prea multe așa ca i-am zis direct că urmeaza să intru în cezariană.  Eram in stare de șoc, tremuram.

În data de 11 ianuarie 2023 ora 17:24 s-a născut Saul. Cântărea 950 de grame si avea o lungime de 39 de centimetri. A venit pe lume la 26 de săptămâni, cu 3 luni mai devreme.

Nu a plâns când mi l-au scos din pântec, probabil era prea mic, prea slab, sau nu imi amintesc eu. Tot ce imi amintesc este lampa de deasupra mea și faptul că tremuram, tot ce nu era sub anestezie tremura.

După cezariană am fost dusă pe post operator, tremuram in continuare, am fost învelită cu doua pături dar continuam sa tremur. Probabil era șocul prea mare. Nu imi venea sa cred ca eram EU in așa situație! Copilul meu era în mâinile lui Dumnezeu și al medicilor.

La aproximativ doua ore dupa operație a venit la mine o Doamna Doctor Rezident de la Neonatologie să mă informeze despre copilul meu. Acesta a fost intubat și stabilizat. Eram singură pe un pat de spital și tot sprijinul îl aveam prin telefon, vizitele erau suspendate.

Dimineață la 8 am fost ridicată pentru prima dată după operație cu ajutorul a doua infirmiere. Puțin mai târziu am fost pusă pe un scaun cu rotile si dusă să îmi văd copilul pentru prima oară. Când au ridicat plămumioara de pe incubator am izbucnit în plâns, era așa de mic, roșu și frumos.

Acuma eram mama unui băiețel prematur. Nu te poate pregăti nimic și nimeni pentru așa ceva. Era mic și plin de cabluri, ochelari de protecție pe ochi, intubat și conectat la nenumărate monitoare. Nu o să uit niciodată când a venit doamna profesor, emana cea mai grozavă energie pozitivă și mi-a zis așa: De ce plângeți ? Trebuie să fiți pozitivă! Trebuie sa veniți la incubator pozitiva, să vorbiți cu copilul cu căldură și să începeți să aduceți lapte, așa îl puteți ajuta.

Eu eram devastată și descurajată. Dar am încercat să fac ce mi s-a zis, am revenit în cameră si am început masajul sânilor. Știam ca trebuie sa duc lapte.

În prima săptămână de viață a făcut diverse complicații printre care cea mai grava fiind o hemoragie intraventriculară de gradul II. Eram distrusă. Plângeam când vedeam copilul cum se zbătea pentru viața lui și plangeam de dorul celor de acasă. Îmi amintesc ca dupa cateva zile de la naștere am visat cu băiețelul meu mai mare, mă intreba când mă întorc acasa și m-a îmbrățișat cu putere. M-am trezit simțind efectiv mâinile lui cum m-au cuprins pe dupa gât, plângeam gâfâind. Mamele care erau și ele cu prematuri mă încurajau și îmi vorbeau cu căldură.

În a 5-a zi de viață Saul a scăzut la 790 de grame și a primit prima transfuzie de sânge și plasmă.

În cea de a 9-a zi de viață starea lui generală s-a agravat. Mi s-a prezentat un diagnostic pe care la acel moment nu îl înțelegeam: sindrom inflamator. Nu am înțeles prea bine ce înseamnă, ulterior am aflat faptul că avea o infecție în corp, ceea ce pentru un prematur putea fi fatal.

Copilul avea febră și crize severe de apnee (pauze temporare de respirație), a fost intubat și ventilat mecanic. Sa administrat antibiotic pentru a combate infecția, nu a reacționat bine la primul antibiotic, asta am fost anunțată la vizita de seară. Noaptea urmând să vină doamna doctor să mă anunțe că cel de al doilea antibiotic începea să își facă efectul.

În cea de a 12-a zi de viață a primit a doua transfuzie de sânge și trombocite. A doua zi a fost scos de pe aparatul respirator și a fost pusă o mască de oxigen. Ziua urmatoare a primit din nou transfuzie de trombocite.

Pe 27 Ianuarie, ziua 16 de viață, sindromul inflamator era in scădere și micuțul meu a fost mutat pe post-terapie internsivă. După câteva zile a urmat o noua tranfuzie de sânge.

În 4 februarie cântărea 960 de grame. În sfârșit ajunse la gramele cu care se născuse. În acea zi l-am ținut pentru prima dată în brațe, totul a durat 5 minute.

În 7 februarie a ajuns la 1 kg si 10 grame. Și când credeam ca totul merge spre bine și suntem pe drumul ce bun s-a întâmplat din nou!

Pe data de 9 februarie, în ziua 29 de viață, mergeam la vizita de la ora 13:30, ușa la salonul lui Saul era închisă dar vedeam pe gemuleț cum incubatorul lui era deschis, 3 medici roiau in jurul lui, mi s-au înmuiat picioarele!

Dupa câteva minute a iesit o doamnă doctor și mi-au spus că totul este bine, doar se instalează un nou cateter central.

Am fost rugată să las laptele, să plec și să revin la urmatoareaza vizita. Am revenit în salonul meu iar după aproximativ o oră a venit doamna doctor sa mă anunțe că Saul a avut o criză severă de apnee, iar analizele de sânge au evidențiat din nou sindrom inflamator.

Nu am realizat gravitatea situației până am mers la urmatoarea vizită, incubatorul era dezvelit, micuțul dezbrăcat si pus pe aparat respirator.

Era nemișcat, ca și sedat. Speranțele mele în acel moment au scăzut la zero.

Cât mai putea acest corp mic și firav să lupte ? Mi-am sunat soțul și i-am adus la cunoștință situația, care nu era deloc bună. Știam că nu întelege nimeni situația, doar eu stiam cat de grav era pentru ca imi vedeam copilul in halul in care era, duceam o luptă grea pentru a rămâne în viață.

Am plans mult in acea zi, nu știam ce urmări aveau să apară în urma acestor infecții. A doua zi a primit din nou o transfuzie de sange iar seara târziu a fost scos de pe aparatul respirator. În câteva zile sindromul a început să scadă iar analizele se arătau din nou bune.

În data de 23 februarie, în ziua 43 de viață, cântărea 1260 de grame. În acea zi a fost scos cateterul central și alimentația parenterală, urmând sa fie alimentat doar cu lapte de mămă suplimentat cu fortifiant pentru prematuri.

A doua zi, dupa exact 6 săptămâni, am fost externată conform protocolului (lăuzele puteau fi spitalizate maxim 42 de zile). Nu am mers acasa, nu puteam sa merg fără micuțul meu, așa că am rămas în Cluj pentru a duce lapte copilului.

În următoarele 3 săptămâni am mers zilnic la spital, de doua ori, pentru a pompa lapte. Așteptam să aibe greutatea necesară pentru a fi transferat la Centrul de Prematuri, unde urma să mă internez împreuna cu el.

După o luna și jumătate, adica dupa cele 6 săptămâni de internare, în sfârșit mi-am îmbrățișat soțul și băiatul cel mare!

În ziua de 13 martie, ziua 62 de viață și la greutatea de 1500 grame, Saul a fost transferat la Centrul de Prematuri. In acea zi m-am internat și eu acolo pentru a fi alături de copilul meu cel mic. Aici puteam sa primesc vizita familiei în curtea spitalului. De aici treburile au devenim mai ușor de “digerat”.

În 19 martie, ziua 68 de viață, soțul meu și băiețelul cel mare l-au vazut pentru prima dată pe Saul, prin geam.

În 28 martie, ziua 76 de viață, Saul a ajuns la 2 kg. A doua zi s-au recoltat probe de sange și s-a evidențiat din nou anemie, hemoglobina din sânge era din nou scăzută. Din acest motiv Saul a fost transferat înapoi la Ginecologie 1 unde urma sa primeasca ultima transfuzie de sânge. După 6 zile a fost adus înapoi la Centrul de prematuri. Acum cântărea 2560 grame, avea greutatea necesara pentru a pleca acasa însă ultimele analize au evidențiat fapul ca avea lispă de proteină. Pentru a remedia problema a primit o perfuzie cu proteine.

În 11 aprilie, la exact 90 de zile de viață, Saul a fost externat. Am ajuns acasă cu bine!

Datorită medicilor de la Clinca de Ginecologie 1, mai exact secția de Neonatologie, copilul meu a ajuns acasă! La început nici nu îndrăzneam să mă gândesc la așa un final fericit, dar miracolele există! Le mulțumesc medicilor și personalului de la secția de Neonatologie 1 Cluj-Napoca pentru grija care au purtat-o față de copilul meu si pentru că i-au salvat viața! Mulțumesc și celor de la Centrul de Prematuri, Saul a evoluat foarte bine acolo.

Mulțumesc de asemenea celor care au fost alături de noi ca sprijin moral, celor care ne-au ajutat cum au putut, și nu în ultimul rând celor care au donat sânge pentru Saul.

La 5 luni de la naștere Saul este bine, cântărește aproape 5 kg, a trecut cu bine de primele controale de rutină și ne rugăm să mergem tot așa înainte cu evoluția lui. Urmează să fie reevaluat periodic pe toate planurile.

În urma acestor experiențe am rămas cu amintiri dureroase, am trecut prin anumite traume și dureri sufletești de neimaginat, dar am ramas și cu multe prietenii legate cu niște mame deosebite, mame de prematuri și mame eroine! Dumnezeu a fost acolo pentru noi și a avut grija de Saul.

Și din povestea noastră un lucru este clar: miracolele există, iar ele uneori sunt deghizate în prematuri!

Izabella, mama lui Saul.