Minunea mea de 1000 de grame s-a născut la 25 de săptămâni și 2 zile.

Maya bebelina mea a venit pe lume pe data de 16/07/2022 cu aproape 15 săptămâni mai devreme.

La 23 de săptămâni au început contracțiile un drum foarte greu și dureros hemoragie și contracții din 3 in 3 minute, medici peste medici, păreri peste păreri și într-un final am picat de acord sa așteptăm să vedem ce se întâmplă cu mine avand problemele de sănătate ( diabet zaharat tip 2 pe insulina si hipertensiune arteriala). Am riscat și am adus pe lume o minune de copil.

Medicii nu ne-au dat sanse de supravietuire dar Dumnezeu a vrut că noi să trăim ❤️

A avut un drum foarte lung, la câteva săptămâni a făcut enterocolita. Nu a fost grav dar pentru mine, mămică de prematur, nu m-am mai întâlnit cu așa ceva până la Maya. Mi a fost oarecum teama de ce va urma dar nu mi am pierdut niciodată încrederea în Maya că va învinge orice!

A trecut o luna si Maya mea nu ajunsese la greutatea cu care se născuse, a scăzut până la 810 grame.

La o lună și o săptămână a ajuns din nou la greutatea ei de 1000 de grame.

După două luni am fost nevoita sa o las singura in spital. Gândurile mele erau numai la ea, fiind așa mica și acum și fără mine acolo era un coșmar.

Intre timp. ne au anunțat că Maya are nevoie de intervenție la ochi datorita faptului că avea retinopatie de gradul 3 plus intervenție chirurgicală pentru a i se închide canalul arterial de la inima (boala ce se dobândește prin prematuritate,unii bebeluși au nevoie de intervenție alți nu ).

Eram disperati. Impreuna cu sotul am decis sa mergem la biserică, sa ne rugam și am rugat oamenii de acolo sa se roage pentru Maya. La scurt timp ne-au anunțat că operația de la ochi este amânată ( minune făcută de Domnul Iisus) dar cea de la inima rămânea în picioare.

Pe 18 octombrie a fost transferată la Institutul Inimii  si a doua zi a fost operată.

Ne am rugat neîncetat!  La 2080 de grame a fost operată si era cea mai mica persoana operată în acest institut. Toți de acolo au îndrăgit-o.

Pe data de 27 octombrie am fost transferate la centru de prematuri.( Alt spital, alți oameni alte obiceiuri )

In centru de prematuri a stat până pe data de 7 ianuarie 2023. A fost îngrijită foarte bine aici. Am avut o doamna doctor care s-a îngrijit de Maya foarte mult.

In decembrie s-a descoperit că are afonie (nu se aude când plânge, nu se auzea glasul ei deloc )

Doamna doctor hotărâse să îi faca o investigație la ORL sa vedem despre ce este vorba . Nu ne-am descurajat, ne am rugat la Dumnezeu sa o vindece, sa ne dea putere să putem să mergem înainte.

Recomandarea medicului ORL ist a fost sa fie întreruptă alimentația pe guriță și să fie alimentata doar pe sonda pentru a nu depune efort.

In ianuarie am fost la control. Noi ne așteptam să o luăm acasă din decembrie. Venirea Mayei acasă fusese amânată deja o data.

După al doilea control ni s- a spus că mai durează încă două luni! Greu, foarte greu ne am îmbărbătat și am mers înainte.

A venit luna februarie deja ,Maya avea 6 luni jumate. La insistențele noastre am reușit să o ducem pe Maya la control din nou.

In urma controlului din luna februarie ni s-a spus că Maya poate reîncepe alimentația pe guriță, bucurie pe noi de nedescris.

Deja știam că se apropie ziua în care Maya urmeaza sa vina acasa. Toate lucrurile s -au întâmplat așa încât fix pe data de 16/02/2023 Maya a ajuns in sânul familiei ei acasă.

In ziua in care am adus-o acasă, stăteam langa ea impreuna cu sotul și ne uitam la ea, apoi la noi și ne ziceam că pătuțul ei este plin.

Vrem să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru Maya si  medicilor din Ginecologie 1 pentru că au avut grija de Maya, mulțumesc medicului care a operat- o pe Maya și asistentelor de la Institutul Inimii. Mulțumesc si doamnei doctor din Centrul de prematuri din Grigorescu și personalului de acolo și nu în ultimul rând, ii mulțumesc doamnei doctor și personalul din pediatrie 4.

Maya este acasă cu noi ! Asta este povestea lui Maya minunea mea de 1000 de grame❤️❤️❤️

 

Adelina – mama de prematur