București, Aprilie 2023

Asociația Prematurilor a donat recent 1 ventilator, 1 umidificator pentru ventilația invazivă sau non-invazivă și 2 monitoare a funcțiilor vitale pentru secția de terapie intensivă neonatală a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Valoarea totală a donației este de aproximativ 40.000 de euro.

„Aceste echipamente sunt esențiale și chiar vitale pentru monitorizarea și/sau supraviețuirea nou-născuților cu complicații severe la naștere și sunt un minim necesar pentru orice maternitate din țară.” Diana Gămulescu – Fondator Asociația Prematurilor

Aceste donații au fost achiziționate în urma apelului lansat de Asociație la finele anului trecut și care a implicat o muncă susținută de fundraising, de comunicare și de donații în care s-au implicat ambasadori, voluntari, companii și donatori individuali.

“Astfel, ventilatorul și umidificatorul au fost achiziționate cu sprijinul OMV-Petrom, 1 monitor cu ajutorul copiilor și părinților de la Școala Gimnazială Ana Lugojana și 1 monitor prin campania „Double the joy” derulată de ING Hub prin ambasadorul său Cristina Petcu. Alături de noi fost din prima clipă și Roxana Beșcucă- Artist caligraf, Geanina Studencu- Solist și educator muzical, dar și persoanele fizice care au donat pentru această secție de terapie intensivă. „ Diana Gămulescu – Fondator Asociația Prematurilor

Maternitatea din Ploiești este una dintre cel mai mari din țară, cu nașteri de până la 80 pe lună și ideal ar fi că 2 astfel de aparate să existe în secția de prematuri. Capacitatea secției este de 15 locuri la prematuri la terapie intensivă și, corelat cu numărul mare de nașteri și cu incidența crescută de naștere prematură la nivel local, dar și național, riscul să apară încă un prematur care să necesite ventilație era extrem de ridicat. De aici și urgența achiziționării celui de-al doilea ventilator.

Până acum, Asociația Prematurilor a donat 59 de echipamente medicală modernă în 22 de orașe din România și este inițiatoarea implementării terapiei „kangaroo care” în 13 maternități din România. Valoarea tuturor proiectelor derulate de Asociația Prematurilor în ultimii 5 ani este de peste 470.000 de euro și au avut impact pentru 7000 de nou-născuți, 1000 de medici, 6000 de părinți și își continuă misiunea să caritabilă și în 2023.

Noua aparatură medicală stabilizează și monitorizează funcțiile vitale ale prematurilor și contribuie la evitarea riscurilor suplimentare, legate de transferul la alte unități medicale crescând astfel șansele de supraviețuire ale nou născuților prematuri din Ploiești și localitățile învecinate.

Despre Asociația Prematurilor
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părinților și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinți, reprezentanți din mass-media pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice de sănătate din România. Asociația Prematurilor este singurul ONG din România acreditat pe prematuritate în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.
Organizația derulează programe caritabile de donații în maternități, de educație continuă pentru cadrele medicale, susține ateliere și webbinarii pentru familiile cu prematuri, proiecte de prevenție a nașterii premature, susține financiar cazurile sociale de familii cu prematuri.
În 2021, Comitetul Economic și Social European (CESE) a acordat Premiul pentru Solidaritate Civilă Asociației Prematurilor pentru proiectul prin care s-au donat echipamente și aparate de protecție secțiilor de neonatologie din România. În ianuarie 2020, Asociația Prematurilor a fost premiată în Germania, de către EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), pentru implicarea în proiecte de filantropie și pentru rezultatele obținute în România în cauza prematurității.
Pentru mai multe detalii acesați www.asociatiaprematurilor.ro