Despre noi
CINE SUNTEM?
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România. Asociatia Prematurilor este singurul ONG din România acreditat pe prematuritate în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.
Organizația deruleaza programe caritabile de donații în maternități, de educație continuă pentru cadrele medicale, susține ateliere si webinarii pentru familiile cu prematuri si proiecte de prevenție a nașterii premature, susține financiar cazurile sociale de familii cu prematuri.
HAI SA NE
CUNOASTEM!
FONDATORI
DIANA GĂMULESCU
Motivația de a mă implica într-un astfel de proiect vine din experiența profesională acumulată pe parcursul a 4 ani de proiecte sociale dedicate prematurilor, în strânsă colaborare cu cadrele medicale din România și specialiștii din România și străinătate, ca părinte de copii născuți prematur. Am părăsit zona corporatistă după o activitate de 15 ani ca specialist în comunicare, pentru că am convingerea că schimbarea în comunitate începe cu noi.
CAMELIA DUMITRU
In fiecare dintre noi exista un luptator. Eu am ales sa lupt pentru bebelusii care aleg sa vina mai devreme pe lume pentru ca au nevoie de noi, au nevoie de sprijin, au nevoie de oameni care sa-i ajute constant in recuperare. M-as bucura ca din ce in ce mai multi oameni sa imbratiseze cauza prematurilor, sa ne unim fortele si impreuna sa le schimbam viitorul.
CEZAR GĂMULESCU
Prima condiție să reușești în viață este să fii sănătos. Din poziția de Managing Partener la Forfitout, am ales să sprijin, de-a lungul timpului, proiecte sociale, pe care le-am sponsorizat. Am contribuit la realizarea unei fundații solide, apropiindu-mă foarte mult de această cauză. M-aș bucura ca partenerii de business pe care îi întâlnesc să se implice și ei în clădirea unui viitor sănătos al copiilor prematuri.
ECHIPA
DIANA GĂMULESCU
Președinte
Cred că fiecare experiență se întâmplă cu un scop și indiferent de cât de mult ne opunem, uneori, lucrurile se întâmplă așa cum sunt ele „așezate” de univers. Cu siguranță experiența mea de părinte cu prematuri nu a fost întâmplătoare și cred că ultimii ani au trecut cu rost, dezvoltând proiecte cu și pentru astfel de familii și bebelușii lor, împreună cu medici, parteneri, ambasadori, formatori de opinie și voluntari. Pentru implicarea mea în comunitate, anul acesta, Revista Avantaje m-a nominalizat la „Femeia anului” pentru „promovarea și apărarea drepturilor copiilor”.
ANDRA NEGRU
Director De Comunicare
Dacă vă întrebați ce au în comun psihologia și comunicarea, ei bine, deși aparent sunt 2 domenii diferite, ele se îmbină perfect. Sunt o fire dinamică, îmi place să explorez și să mă dezvolt, dar și să-mi folosesc experiența într-un mod creativ și util, chiar dacă abordăm un subiect atât de delicat și vulnerabil.
ANDREA BADEA
Coordonator Grup De Suport Bebelusi Ingeri
Eu…eu sunt mama lui Vlad si reprezint partea aceea mai putin frumoasa a comunitatii prematurilor. Vlad al meu nu a supravietuit, sunt mama de bebelus inger. El s-a nascut la 31 de saptamani, dar afectiunile cardiace nu l-au lasat sa traiasca mai mult de 2 luni. A fost cu noi intre 8 martie si 3 mai 2016. A fost si este “iubitu’ lu’ mama!” As fi fost o mama din aia de baiat, posesiva, si o soacra….in adevaratul sens al cuvantului 🙂 In timp ce Vlad era internat in spital, Nina oferea suport psihologic mamelor, fapt pentru care ii voi fi mereu recunoscatoare. Sunt aici pentru toti parintii care au nevoie sa comunice cu cineva pe tema asta, fie individual, fie in grupul nostru de suport – Bebelusi Ingeri.
OANA TIMOFTE
Sunt Oana, un copil născut prematur care a avut nevoie de incubator pentru a supraviețui. Așadar, consider că viața ne dă o șansă în fiecare zi. Dorința puternică de a face o diferență pozitivă în comunitate m-a ghidat să aleg calea asistenței sociale. Îmi doresc să transmit mai departe poveștile copiilor născuți prematur în România și a familiile lor.
DIANA SOLOMON
Consultant in somnul copiilor
Eu sunt Diana Solomon, Consultant in somnul copiilor, din Brasov. Lucrez de aproape 2 ani in domeniu si am ajutat aproape 200 de de familii pana acum, atat din tara cat si din strainatate. Ma ocup de probleme de somn care nu necesita tratament medical, chestiuni legate de igiena somnului, program si rutine, modalitati de adormire potrivite sau eliminarea obiceiurilor nesanatoase de somn. Sunt mama unui baietel de aproape 4 ani care e si motivul pentru care am inceput aceasta specializare si am pornit aceasta afacere.
ANA MARIA PREOTEASA
Psiholog
Au trecut mulți ani de când am născut prematur și paradoxal am trăit atunci cea mai frumoasă dar și cea mai dificilă perioadă din viața mea. Suportul primit în perioada de după naștere, de la oamenii din jurul meu, a fost decisiv pentru sănătatea mea mentală dar și pentru buna dezvoltare a fiului meu. În plus, cred că toți părinții de prematuri împărtășesc emoții, suferințe și bucurii comune, care îi fac să se simtă într-o conexiune specială oriunde s-ar afla sau s-ar întâlni iar Asociația Prematurilor oferă o mare șansă pentru construirea unei comunități de suport părinților de prematuri.
Sunt psiholog, cu un doctorat în sociologie, cercetător științific și în prezent sunt psiholog clinician în cadrul cabinetului meu individual de psihologie și psihoterapeut în formare Emotion Focused Therapy.
BOARD CONSULTATIV
TILY NICULAE
Președinte Onorific
Cred că cei care mă urmăresc sau mă cunosc știu că mă implic în campanii umanitare. Iar nașterea prematură este una dintre cauzele care mă preocupă și pentru care mă implic de ani buni. Sunt sigură că schimbările semnificative se întâmplă atunci când ai continuitate și când te implici cu toată inima.
CRISTINA HUZUM
Deputy General Manager Sheraton Bucuresti
Sunt mama de prematur. Și inevitabil sprijin Asociația Prematurilor! Pentru că nevoia este de multe feluri atunci când trăiești experiența prematurității: de informație, pregătire, consiliere, terapie, incubatoare, spitale și aș putea să continui. Ca să iubești această viață fragilă trebuie să rupi bariere de panică și abandon, de frustrare și neputință. Pe acest drum poți să reușești alături de oameni la fel. Iar eu asta fac! Mă folosesc de ce simt eu ca să conving alți oameni că ajutorul ia forme multe și dă la schimb speranță și viitor.
ZENOVIA GRAMA
PR Director
18.000 de bebeluși se nasc înainte de termen în România în fiecare an. Fiecare cu o poveste și cu diferite complicații. Iar noi nu trebuie să uităm că ei sunt viitorul, copii care au nevoie de ajutorul nostru pentru a fi mai puternici. Prematurii ne arată zi de zi ce înseamnă să lupți pentru viață, iar pentru ei și pentru familiile lor trebuie să facem fapte bune, să le oferim o mână de ajutor pentru a le face viața mai ușoară și mai frumoasă. De aceea susțin Asociația Prematurilor, unde oamenii fac lucruri minunate zi de zi pentru cei mici, dar cu suflet mare.
ISABELA PANA
Ambasador
Isabela Pană, mamă a unei perechi de gemene, născute prematur în anul 2017. Aceasta este fraza care descrie cel mai bine susținerea mea când vorbim despre prematuri și Asociația Prematurilor, dar și despre Diana Gămulescu! Dorințele mele par simple, dar doar par. Spun asta deoarece prematuritatea este un subiect prea puțin dezbătut, ceea ce face ca mulți părinți să nu știe ce înseamnă, să se lovească de această durere în ziua nașterii copiilor, așa cum am pățit și eu. Totodată, alăturarea mea aici este ca urmare a faptului că știu lipsurile care există în multe spitale, știu cât de mult înseamnă un incubator și cum poate face diferența între viață și moarte. De aceea, doresc să mă alătur vocilor care vorbesc despre prematuritate, să mă alătur Dianei, cea care face tot posibilul ca prin Asociația Prematurilor să informeze și să ajute cazuri simple, dar și secții de terapie Intensivă din toată țara.
MANUELA CIUGUDEAN
Coach, Trainer, Personal Brand Strategist
Sunt mamă, iar principala mea valoare este Familia. În meseria mea pledez pentru a trăi cu autenticitate valorile și a înțelege că adevărata dezvoltare personală vine când contribuim la binele comun. Îmi doresc să particip alături de voluntarii Asociației Prematurilor la eforturile de a salva viețile copiilor născuți prematur în România, de a alina durerea mamelor și a fi alături de familiile lor.
GEANINA STUDENCU
Ambasador
Ca mamă de copil născut prematur, am trecut prin toate stările prin care poate treci și tu, dragă parinte de copil născut înainte de termen.
Multe “de ce-uri” se instalase în mintea mea la acel moment, multe griji și scenarii vuiau în capul meu, însa am încercat să ma focusez pe 3 aspecte: să am încredere in medici, sa nu uit că Dumnezeu ne dă putere sa trecem peste orice, și nu in ultimul rand, mi-am spus continuu că micuțul meu este un luptator.
Aveți incredere in voi, în copiii voștri, și fiți încrezatori – va spun aceste lucruri după aproape 7 ani de cand am devenit mama de copil prematur, copil pe care l-am luat in brațe abia după 7 zile de la nastere.
Sunt onorata si bucuroasă sa fiu ambasador al Asociatiei Prematurilor, si sper ca vocea mea sa fie auzita de cat mai multă lume care poate candva, cumva, va veni in folosul copiilor nascuti prematur.
Geanina Studencu, artist
ROXANA BESCUCA
Ambasador
Viata este despre aici si acum si unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face este sa fim empatici si sa ajutam oamenii din jurul nostru, iar eu am ales să fac asta pentru bebelușii prematuri.
Nu trebuie să fim eroi sau să facem lucruri mari și spectaculoase. Fie că este vorba despre un gest mic de bunătate sau despre un sprijin mai mare, ajutorul pe care îl oferim poate avea un impact profund asupra vieții eroilor în scutece.
CONSULTANTI
ADINA PAUN
Consultant In Alaptare
Sunt absolventa a Facultatii de Moase si Asistenta Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti, educator pre si post natal, si consultant in alaptare certificat international (IBCLC). Am însoțitit până acum 3,500 de cupluri mame-copii în parcursul lor în alăptare, dintre care peste 250 de prematuri. Am absolvit în 2017 masterul ”Ingrijiri specifice ale lauzei și nou-născutului la domiciliu” în cadrul aceleiași universități, cu o lucrare dedicată prematurității, ”Ghid pentru părinții nou-născutului prematur”. Am ales această temă pentru că lucrul cu prematurii imi demostreaza de fiecare data ca a fi puternic nu are nicio legatura cu numere la nastere, ci cu tenacitatea acestor mici luptatori si cu energia stransa de o familie curajoasa in jurul unui omulet (inca) foarte mic!
IOANA ROSCA
Medic Primar Neonatologie
Cu peste 20 de ani de experienta cu bebelusii nascuti prematur, am invatat ca prematurii sunt puternici. Suferinta te face puternic, indiferent daca eşti mare sau mic. De la ei putem invata mult. Marea lectie este sa luptam pentru viata pana la ultima sa farama si noi, medicii, alaturi de parintii lor sa le oferim tot ajutorul pentru a depasi acest obstacol al prematuritatii.
MIRELA PACALICI
Asistent Medical
Zilnic interactionez cu familiile care au bebelusi prematuri in maternitate, locul in care am crescut alaturi de ei. Am constientizat ca resursele mele pot fi oferite si in afara sectiei de terapie intensiva si am decis sa le fiu alaturi acestor familii, prin Asociatia Prematurilor.
POPA CRISTINA OLIVIA
Medic Primar Neonatologie
Cum as putea sa ma descriu in cateva cuvinte:
Personal:
Ma numesc Cristina Olivia Popa, am 49 ani, sotie atat cat imi permite timpul, mama a unei domnisoare de aproape 18 ani, varsatoare apriga, incapatanata, determinata, severa, asumata si serioasa, un amestec de liniste si furtuna, de soare si nori, cu final fericit.
Profesional:
Am cochetat cu neonatologia din timpul facultatii, fara sa realizez ca exact asta voi deveni. Sunt medic neonatolog din 2013, cu 7 ani de functie de conducere care mi-au oferit provocarea de care aveam nevoie pentru a ma “completa” profesional.
Experienta mea cu Asociatia Prematurilor:
A venit firesc, in cadrul proiectului meu de suflet prin care mi-am propus transformarea Compartimentului pe care il coordonez atat ca si dotare cu echipamente medicale si aparatura conexa, cat si ca imbunatatire a nivelului de ierarhizare, prin oameni de bine care m-au recomandat. Ma consider norocoasa si onorata ca am putut intalni oameni atat de minunati, dedicati si cu suflet frumos, toti reuniti sub coordonarea dnei Gamulescu, careia ii multumesc si acum ca nu a renuntat la proiectul nostru, chiar si atunci cand lucrurile au luat o intorsatura diferita fata de obiectivul urmarit initial si ca a stiut sa construiasca aceasta legatura, pe care sper sa o pastram intacta pana cand tamplele ne vor albi.
De ce Asociatia Prematurilor:
Pentru ca tocmai titulatura de prematuritate inseamna lupta, inseamna miracole, inseamna viata si Asociatia prematurilor, prin reprezentatii sai, asta face. Da speranta de mai bine, demonstreaza ca fiecare clipa merita traita si ca fiecare experienta este un pas inainte spre normalitate. Voi duce mai departe povestile mele de viata si voi spune tuturor ca fara oameni cu suflet pentru suflete, nu vom putea construi decat castele de nisip.
Multumesc, multumesc, multumesc