Dupa o lunga perioada in care ne am dorit ca sa fim binecuvantati cu o minune care sa ne umple fiecare clipa de fericire, Bunul Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un baietel, un baietel care avea mereu o  energie debordanta in burtica mea. La cum aratau analizele si morfologia totul era perfect, insa sarcina fiind foarte joasa exista un pericol, fie el micut sau mare.
In perioada saptamanilor 33-34, in jurul orei 1:00 noaptea, din somn simteam o fierbinteala puternica, am fost speriata nu puteam sa am o anume reactie, abia puteam vorbi. De aici a inceput drumul greu plin de griji si frici pe care nu le puteam controla, ajungand cu sotul meu in unitatea medicala a spitalului Botosani.
In urma ecografului rezulta faptul ca s-a declansat nasterea prematura!!!! Intrebam mereu medicul meu daca bebelusul meu va fi bine.
Am avut un travaliu usor, pot spune ca din acest punct de vedere am fost o norocoasa, la ora 12:30 avea sa vina pe lume darul nostru mult asteptat, pe numele sau Achim, prin operatie de cezariana!
Plangea si era infasurat intr-o pelincuta alba! Cand mi l-au lipit de tenul meu efectiv s-a oprit. Eram cea mai fericita sa il vad si sa il aud, sa stiu ca este, ca exista!
Aud dintr-o data….greutatea?….1690 grame!!! A fost bine desi avea o restricție de crestere. Doamnele asistente si Dr neonatoloage m- au asigurat ca va fi bine doar ca bebelusul trebuie expus unor teste iar apoi  trebuie sa ia in greutate ! Va mai dura o vreme pana va veni langa mine.
Coboram jos la el intrand pe sectia de ATI, asteptam cu atata emotie sa il vad, sa il iau in brate desi nu aveam inca voie!  Nestiind acest lucru, fara sa privesc la nume sus, ma indreptasem catre un alt copilas. Cel pe care il vedeam la perete credeam ca nu are cum sa fie al meu, era slabut, lungut insa foarte firav…..Sunt intrebata de catre Dna asistenta Mama cui sunteti? Si ma indruma spre bebelusul de la perete!
Am inceput sa tremur si sa refuz sa cred! Am intrat in depresie!  A fost extrem extrem de greu sa imi vad copilasul asa! Simteam ca il pierd si nu pot face nimic😪
Cand ii lasam laptic de la san ma bucuram nespus ca puteam sa il ajut cu cat aveam eu 30 sau 50 ml. Stiam cat de important este pt el! Il vedeam cum plange si stiam ca il doare cu cablurile alea la manute la piciorus,e a fost extrem de greu.
La cateva zile vb cu Dna Dr: Carmen Zabaloteanu, un inger adevarat pentru noi si Dna Dr. Oana Rita Paraschiv, si mi-au zis: „Mamica, esti o norocoasa, foarte norocoasa. Aveti o minune de baietel, este bine doar trebuieb sa ia in greutate!!!
Ma rugam mereu la Sf.Parinti Ioachim si Ana, Maica Fecioara si Bunul Dumnezeu! Ii puneam icoane acolo la ATI si desi am avut o depresie foarte urata, mi-a luat un an ca sa ajung sa ma bucur asa cum ar trebui!
Am primit o incercare care m-a facut sa pretuiesc fiecare clipa!
Multumesc Dnei.Dr.Carmen Zabaloteanu, Dnei.Dr Oana Rita Paraschiv, Dnei Dr.Violeta Munteanu, intreg personalului de pe sectia ATI a maternitatii Botosani, Dnei Mariana Cosmina Creanga, Sf.Ioachim si Ana, Maicii Domnului si Lui Dumnezeu!
Astazi strang in brate cel mai scump Dar pe numele sau Achim❣ Ar mai fi multe de spus insa am incercat sa fac un rezumat al exprientei noastre!
          Mamica de prematur!