Bucureşti, martie 2018

Asociația Prematurilor a încheiat un parteneriat cu Facultatea de Psihologie, din cadrul Universității București și oferă posibilitatea studenților înscriși în această unitate de a efectua stagii de practică și formare profesională.

Astfel, în fiecare semestru al anului universitar, câte 6 studenți vor fi instruiți de specialiștii Asociației Prematurilor și vor desfășura diferite activități la Centru de Excelentă în Prematuritate din capitală.

În modulul de practică, studenții vor deprinde și cunoștințe teoretice din aria lor de studiu, vor face cercetări de piață și vor merge și în spitale, alături de coordonatorul de proiect.

Si, poate cel mai important lucru este faptul că în această experiență practică,  studenții au posibilitatea să interacționeze cu oameni reali, să-și exerseze abilitățile sub supervizarea unor practicieni, dezvoltându-și astfel competențe esențiale în orice proces de intervenție psihologică. În plus, au șansa să constientientizeze dacă ceea ce se gândesc să facă li se potrivește cu adevărat, și așa, să facă tot ceea ce depinde de ei să-și urmeze visul”, afirmă Adrian Luca – Lect.Univ. Dr. Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala“

 “Studenții au nevoie să fie ghidați în procesul de învățare, iar noi, la Centrul de Excelentă în Prematuritate le oferim acea învățare experiențială de care au nevoie și care face diferență în procesul de formare ca și viitori psihologi.

Mie îmi place foare mult un proverb chinezesc care spune – Daca vrei un an de prosperitate, cultivă grâu. Dacă vrei 10 ani de prosperitate, plantează copaci. Dacă vrei 100 de ani de prosperitate, investește în oameni”, Nina Sofian – Psiholog Coordonator & Vicepreședinte Asociația Prematurilor

               

Sursa foto: Asociatia Prematurilor

Despre Asociația Prematurilor

Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants -singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.

Contact:

Diana Gămulescu

PreședinteAsociaţia Prematurilor

Email: diana.gamulescu@asociatiaprematurilor.ro

Telefon: 0737 933 511

Website: www.asociatiaprematurilor.ro

Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaprematurilor