CENTRUL DE PREMATURITATE

În România, 10% dintre nașterile anuale au loc înainte de termen, adică la fiecare 30 de minute, un copil vine mai repede pe lume. După zilele critice din maternitate, un prematur are nevoie de vizite permanente la medici și specialiști la intervale mai scurte decât un copil născut la termen. Un bebeluș îndelung spitalizat ori prematur are nevoie de examene medicale complete până la vârstă de 12 ani. In  grija pentru dezvoltarea lui normală intră mai mulți specialiști precum medicul neonatolog și/sau pediatru care face examinările medicale, psihologul care face exerciții astfel încât să-i dezvolte capacitățile intelectuale, precum și programe de kinetoterapie, care uneori, în efortul de recuperare, pot necesita și ani de zile de terapii. Relația cu specialistul trebuie menținută pe termen lung până la maturitate, iar în România nu există un centru unde copilul prematur să fie evaluat într-un singur loc, de către mai mulți specialiști. Părintele aleargă în mai multe instituții și stă la cozi, indiferent de condițiile meteo sau de vârsta copilului, sau de problemele de sanatate alea acestuia.

In cadrul Centrului de Prematuritate se fac evaluari GRATUITE de dezvoltare neuro-motorie, evaluari psiholohice pentru parinti si copii, evaluarea progreselor si a achizitiilor prematurilor dupa externare. În plus, costurile pentru o astfel de evaluare și intervenție depășesc veniturile mici/medii și uneori familiile renunță la terapii sau la controalele medicale.

Acoperirea tuturor costurilor operationale care sa asigure gratuitate familiilor este evaluată la 100.000 de euro pentru un an de zile. Pentru a acoperi costurile administrative, de personal și a putea oferi gratuit aceste servicii familiilor cu prematuri ori cu bebeluși îndelung spitalizați, ne dorim să atragem cât mai mulți parteneri care să ne sprijine în acest demers.

Aceștia ne pot contacta la adresa diana.gamulescu@asociatiaprematurilor.ro și ne pot sprijini prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, prin sponsorizări sau bartere.

Copilul tau s-a nascut prematur? Beneficiaza si tu de serviciile GRATUITE ale Centrului de  Prematuritate!

Pana in prezent, de 2 ani, 1000 de familii cu prematuri si copii cu dificultati la nastere au fost la Centrul de Prematuritate din Bucuresti.