Miruna Vlada este o un om cald si bun care si-a dorit sa isi manifeste creativitatea si sa-si exprime viziunea despre maternitate, dar nu numai, intr-un volum de poeme de tip manifest. Fire voluntara si filantropica, Miruna a facut multa cercetare pentru acest volum si astfel ne-a descoperit si ales sa ne sustina promovand cauza noastra in cadrul unor siruri de dialoguri cu invitati deosebiti, pe pagina sa.
„Stiu ca volumul “Prematur”, lansat anul acesta la Editura Cartier, ma va apropia sufleteste enorm de unii, ma va departa de altii, sau poate ambele la un loc. Dar cred ca e important sa inteleg traseul emotiilor puse in aceasta carte – ce a plecat din mine si ce a ajuns la ceilalti – si am decis sa stau la povesti cu diverse persoane cu sens, pornind de la carte, dar intrand in povestea de viata a fiecareia. Si in locul unor lansari clasice de carte, am recurs la metoda asta de “apropieri”, in online.
Seria aceasta de dialoguri are si scopul strangerii de fonduri pentru ONG-ul Asociatia Prematurilor– care din donatiile voastre salveaza vietile celor a caror viata sta abia sa inceapa, dar pentru a se urni din loc are nevoie de noi. Toti eroii in miniatura din Romania, copiii nascuti prematur au nevoie lunar de sprijin in primii ani de viata, care se lupta pentru supravietuire si au nevoie de incubatoare si de conditii optime pentru viata. Orice contributie poate fi de folos” – Miruna Vlada
Cartea se gaseste atat in librariile online, cat si in magazinele de specialitate.
Leave A Comment