În perioada 24-26 octombrie 2024, Asociația Prematurilor a participat în calitate de formator medical la prestigioasa Conferință de Anestezie-Terapie Intensivă Gal-ATI, organizată la Galați. Tema centrală a conferinței, „Abordarea personalizată a pacientului din ATI”, a adus în prim-plan importanța adaptării tratamentului medical pentru fiecare pacient, un aspect esențial în tendințele actuale din medicină.

Asociația Prematurilor a avut onoarea să contribuie la sesiuni practice dedicate medicilor neonatologi, urgențiști și ATI din toată țara. Manechinele specializate au jucat un rol cheie în simularea procedurilor de reanimare neonatală, aducând un plus de valoare educației medicale oferite în cadrul conferinței.

Peste 25 de specialiști au beneficiat de îndrumarea și expertiza doamnelor Dr. Ioana Roșca și Dr. Daniela Popescu, medici primari în neonatologie, în cadrul workshopurilor de reanimare, având ocazia să exerseze manevre vitale pentru pacienții în situații critice.

„Participanții au primit cu entuziasm atât partea teoretica, cât și cea practică prezentate cu mult dinamism de către doamnele Dr. Ioana Roșca și Dr. Daniela Popescu. Experinta vastă a lectorilor a făcut ca acest workshop să devină foarte ancorat în cazuistica uzuală a medicilor ATI, urgentisti sau neonatologi și acest lucru a captivat audiența” ( Diana Gamulescu, Președinte Asociația Prematurilor)

 

                                 

 

 

Evenimentul, organizat sub egida Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă și a Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, a fost creditat de Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, demonstrând sprijinul semnificativ al industriei tehnice și farmaceutice în susținerea progresului în medicina românească a anului 2024.