Jocul a atras atenţia specialiştilor în psihologia copilului şi dezvoltării şi reprezintă pentru aceştia instrumentul principal prin care descoperă ceea ce copiii încă nu ne pot spune. Inclusiv părinţii pot beneficia de aceste informaţii, observând modalitatea de joc a copilului şi obiectele pe care le alege în acest scop.

Psihologul Garry Landreth, specializat analiza jocului ca metodă de comunicare a copiilor, a constatat că pentru a înţelege copiii trebuie să ne raportăm la stadiul de dezvoltare psihică în care se află. Astfel devine de la sine înţeles că jocul trebuie încurajat şi în permanenţă îmbogăţit cu noi şi noi activităţi, fiind pentru primii ani de viaţă, activitatea de bază a copilului.

Copiii nu au nevoie să fie învăţaţi cum să se joace. Pentru ei ideile vin de la sine, iar soluţiile trebuie lăsate să apară în loc să fie impuse de adult. Pentru cei mici joaca este spontană şi, mai ales, plină de sens (pentru că reprezintă emoţiile şi gândurile lor). Acelaşi autor pune accentul pe una dintre ideile pe care deja le-am menţionat în rândurile trecute: unii adulţi simt nevoia ca ai lor copii să fie implicaţi în activităţi susţinute de un scop clar, pe care să le considere „utile” sau „constructive”. Adevărul este totuşi că jocul nu este nici pe departe o pierdere de vreme.

Jocul este relevant pentru interesele copilului şi ceea ce vrea să exprime, deoarece acesta nu este asociat cu pedepse şi recompense, ci incorporează lumea aşa cum o percepe copilul. Tot prin joc, copilul se îndreaptă spre lume, cunoscându-i limitele şi posibilităţile într-un ritm propriu. Fiecare schimbare în joc poate indica o nouă etapă din dezvoltarea sa şi modul în care el înţelege lucrurile şi îşi formează concepte.

Pentru alţi psihologi care au studiat jocul în dezvoltarea copilului, precum Piaget, acesta este elementul care stă între lumea concretă şi lumea ideilor copilului, motiv pentru care acesta are o puternică funcţie simbolică. O altă idee despre care am discutat în articolele noastre este aceea de consolidare a sentimentului de securitate al copilului, fără de care dezvoltarea lui şi încrederea în sine şi ceilalţi rămân fără fundament. Pe lângă relaţia cu părinţii, jocul este o altă sursă a securizării copilului, având în vedere că el controlează aproape în totalitate direcţia acestei acţiuni.

O altă funcţie esenţială a jocului este aceea de a testa şi a consolida ideea că încercările dificile pot fi gestionate. Comutând simbolic, prin joc, o situaţie nouă sau solicitantă, copilul va găsi o soluţie (câtă vreme are control cât mai mare asupra acţiunii) iar prin analogie va căpăta siguranţa că este capabil să facă faţă provocărilor.

În ceea ce priveşte comunicarea, aceasta se realizează în primă fază tot prin joc – este mai simplu şi mai confortabil pentru copil să apeleze la acest mod de comunicare înainte de a-şi dezvolta limbajul. Acest mecanism este extrem de important pentru bunăstarea emoţională a celui mic – emoţiile au nevoie să fie exprimate, chiar dacă încă nu s-a instalat capacitatea de a verbaliza complet ceea ce simte.

Înţelegând aceste funcţii şi mecanisme ale jocului, părinţii vor fi în mai mare măsură să ofere timp, spaţiu şi posibilăţi cât mai variate pentru ca cei mici să se joace. În plus, câtă vreme aceştia sunt în siguranţă, feriţi de pericol, este de preferat să aibă cât mai mult control asupra jocului

Nina Sofian,

Psiholog și Parenting Coach