Cei care aveți copiii știți cu câtă bucurie așteptam, noi părinții, să-i aducem acasă de la spital după ce s-au născut. Știm că în căldura căminului nostru le este cel mai bine. Aici este mediul perfect în care pot crește armonios, alături de noi. Ne facem atâtea planuri… Pregătim totul în detaliu, să nu lipsească nimic. Și suntem fericiți.
Și totuși, pentru mulți părinți, lucrurile nu stau chiar aşa. Atunci când un copil se naște mai devreme, adică prematur, el nu poate pleca acasă, precum un copil născut la termen. El rămâne în spital zile, săptămâni sau chiar luni, până este suficient de puternic să facă față mediului exterior. Copilul născut prematur are nevoie de condiții speciale pentru a crește. El se naște cu un sistem neurologic și vascular incomplet maturizat. Are nevoie să recupereze perioada pe care ar fi trebuit să o petreacă încă în uterul mamei. Și recuperarea nu este tocmai ușoară. De multe ori este o adevărată luptă pentru viață. În plus, în spital, acesta este expus unui mediu cu multă forfotă, lumini, zgomote, voci și, adesea, este supus unor proceduri medicale. În aceste condiții, putem spune că bebelușul este supus unor factori stresanți care îi îngreunează creșterea și dezvoltarea.
În ţările civilizate, spitalele sunt prevazute cu camere senzoriale, create special pentru copiii născuți prematur. Aceste camere sunt concepute astfel încât să le permită neonatologilor să folosească terapii complementare, precum terapia prin muzică și terapia prin lumină, care ajuta nou-născutul cu probleme la naștere să își conserve energia îmbunătățindu-și astfel greutatea, somnul și recuperarea medicală.
Aici, bebelușii ieșiți din terapie intensivă au condiții optime de creștere și dezvoltare, camerele fiind dotate cu lămpi speciale care permit reglarea intensității luminii, dedicate încăperilor de terapie intensivă, draperii anti-bacteriene, sistem audio, cd-uri cu melodii terapeutice, huse pentru incubatoare, căciuli cu căști incorporate pentru reducerea zgomotului recepționat de copii (acestea reduc nivelul de zgomot cu 7 Db).
Cum resimt bebelușii zgomotul?
Știm că zgomotul puternic poate avea un impact negativ asupra parametrilor cum sunt tensiunea arterială, respirația, ritmul cardiac și saturația de oxigen. Bebelușii născuți prematur sunt cu atât mai sensibili la aceste tipuri de zgomot. De fapt, chiar și o simplă întrerupere a somnului le îngreunează procesul de dezvoltare.
Deși noi suntem la început de drum în acest domeniu, în SUA, una dintre cele mai folosite terapii pentru bebelușii născuți prematur este aceea prin muzică. Terapia prin muzică presupune expunerea bebelușului la sunete care au un efect relaxant asupra lui.
Studiile au demonstrat că sunetele asemănătoare celor din interiorul uterului influențează în mod pozitiv somnul bebelușilor, nivelul de conectare cu părinții lor și felul în care organismul lor reacționează la hrană. Însă s-a dovedit că indiferent de tipul de muzică folosit în terapia bebelușilor, s-a înregistrat o ameliorare a durerii.
„Funcțiile neurologice și semnele vitale pot fi îmbunătățite prin sunete interactive și prin terapia cu muzică”, spune specialista Joanne Loewy, şefa Louis Armstrong Center for Music and Medicine din cadrul Beth Israel Medical Center din New York.
Terapia prin muzica produce „Efectul Mozart”
Bebelușii născuți prematur au, de cele mai multe ori, o greutate mai mica decât cea normală. De aceea, în cazul lor, a lua în greutate este esențial. Cercetătorii israelieni au descoperit că muzica lui Mozart le încetinește acestora metabolismul, ajutându-i să ia în greutate și să se dezvolte mai repede. Este vorba despre „Efectul Mozart”. În cadrul unor teste la care au fost supuși 20 de bebeluși sănătoși, dar născuți prematur, s-a observat că cei care ascultau timp de 30 de minute muzica lui Mozart își încetineau metabolismul cu 13%. S-a măsurat, prin comparație, metabolismul lor în timpul perioadelor de liniște și în timpul în care ascultau CD-ul.
Dacă muzica este folosită în timpul vizitelor mamei, bebelușul asociază vocea mamei, deja cunoscută din perioada intrauterină, cu sentimentul de siguranță. Astfel, ascultarea muzicii îl va conecta, ulterior, cu aceeași stare și emoție trăită. Și asta îl ajută în lupta cu prematuritatea.
Pe măsură ce terapia cu muzică devine din ce în ce mai acceptată ca metodă de terapie folosită în tratarea prematurilor, sper ca părinții să folosească muzica și acasă pentru a-și ajuta copiii în lupta cu starea de disconfort, agitație sau alte simptome pe care aceștia le manifestă. Îmi doresc ca aceste cunoștințe să se extindă și cât mai mulți părinți să reușească să gestioneze mai ușor problemele pe care le întâmpină în lupta cu prematuritatea.
Odată ajunși acasă puteți folosi muzica lui Stephen Halpern – http://www.stevenhalpern.com/about.html
https://www.youtube.com/playlist?list=PL857F8AC1CD7BBD9A – muzică pentru bebeluși
https://www.youtube.com/watch?v=c9n0_FpmBfI&index=4&list=PLB635F8053F56BD59 – harpă
https://www.youtube.com/watch?v=QIfXrUhi0dw&list=PLB635F8053F56BD59&index=6- cristale
https://www.youtube.com/watch?v=3BMX_Ym10IU – ocean suite
Puteți folosi si muzica clasica, combinată cu instrumente(harpă și flaut). Despre “Efectul Mozart”, am vorbit mai sus.
https://www.youtube.com/watch?v=W5lUa7UAFyI – Mozart
https://www.youtube.com/watch?v=suXTrPrUqfo – Bach
Pentru bebelușii născuți prematur, muzica poate fi o poartă către această lume,un ghid in acomodarea la mediul exterior pentru care nu sunt incă pregătiți.
Psiholog și Parenting Coach
Leave A Comment