- Stagiu de practică
Iți dorești să participi activ la implementarea proiectelor pentru bebelușii prematuri din Romania? Înscrie-te la internshipul nostru și vei avea ocazia să acumulezi experiența dorită în mediul ONG-urilor alături de echipa de specialiști a Asociației Prematurilor.
- Implicare în organizarea de evenimente
Ești o persoană activă, cu atenție sporită la detalii? Ne poți ajuta la organizarea evenimentelor/conferințelor Asociației Prematurilor. Împreună schimbăm viitorul copiilor născuți înainte de termen!
- Activități online
Dacă timpul nu-ți permite să fii alături de noi fizic, atunci varianta online ar fi cea mai potrivită cale prin care ne poți oferi suportul tău. Traducerea materialelor de prezentare/informare, grafica vizualurilor, designul afișelor/materialelor/broșurilor, gestionarea bazelor de date, corectarea textelor etc. sunt o mare parte din activitățile pe care le poți gestiona de la distanță, chiar și din străinătate.
Câte ore pe zi ești dispus să donezi pentru proiectele dedicate bebelușilor prematuri?
- Fundraising
Ai putere de convingere și ești potrivit pentru strângerea de fonduri? Atunci locul tău e lângă noi. Proiectele derulate de Asociația Prematurilor au nevoie de resurse financiare pentru a funcționa.
Dacă rezonezi cu cauza susținută de Asociația Prematurilor, așteptăm cu interes să ne cunoaștem și să facem lucruri frumoase pentru familiile cu prematuri din România. Ne poți contacta pe adresa: contact@asociatiaprematurilor.ro.