În preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația Prematurilor a adus un gram de speranța și un zâmbet familiilor cu copii din mediul rural.
Astfel, echipa asociației a pregătit cu atenție pachete cu daruri și cu ajutorul reprezentanților parohiei din orașul Ianca, județul Brăila, ONG-ul a reușit să ajungă la multe familii cu copii de la 0 la 10 ani.
“Ne bucurăm să putem contribui la sprijinirea familiilor cu bebelusi din mediul rural, care din păcate trăiesc într-o sărăcie greu de imaginat în secolul XXI. Este trist că avem copii care nu știu ce este normalitatea, civilizația, cum arată Crăciunul în curățenie și căldură și sper ca situația lor să se schimbe și prin implicarea autorităților. Mulțumim partenerilor de la Edulier care au contribuit la această acțiune. Sunt mândră că am alături oameni inimoși, generoși, care știu ce înseamnă să dăruiești, spune Diana Gămulescu – Președinte Asociația Prematurilor
Valoarea donațiilor cu produse pentru copii depășește 1000 de Euro și a constat în numeroase articole vestimentare și jucării.
Despre Asociația Prematurilor
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România
Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants- singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.
Contact:
Diana Gămulescu
Președinte Asociaţia Prematurilor
Email: diana.gamulescu@asociatiaprematurilor.ro
Telefon: 0737 933 511
Website: www.asociatiaprematurilor.ro
Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaprematurilor
Leave A Comment